Treceți la conținutul principal

Se implineste blestemul parintelui Calciu? Ce au patit preotii care l-au dezgropat



La inceputul lunii decembrie, mormantul parintelui Gheorghe Calciu a fost deschis de patru calugari, iar trupul acestuia a fost gasit intact, la 7 ani de la deces. Fiul lui Gheorghe Calciu, aflat in SUA, a cerut reinhumarea de urgenta, iar manastirea Petru Voda din Neamt s-a supus imediat ordinului. Unul dintre calugarii care l-au dezgropat a fost batut apoi crunt, deocamdata nu se stie de cine, implinindu-se practic o parte dintre blestemele preotului decedat in 2006.



Parintele Gheorghe Calciu a luptat toata viata pentru credinta. A stat timp de 21 de ani in temnitele comuniste, unde a indurat chinuri de nedescris, inchis intr-o celula subterana, fara lumina sau aerisire. A fost eliberat in urma presiunilor internationale, iar apoi a fost obligat sa plece in SUA. A murit la Washington, in 2006, si a lasat cu limba de moarte sa fie inmormantat la manastirea Petru Voda.



Zbuciumul vietii sale pare ca nu s-a oprit dupa moarte. Deshumarea trupului parintelui Calciu a iscat o valva nemaiintalnita. Spre surprinderea celor de la manastire, patru dintre parinti au dezgropat trupul intr-o noapte, fara stirea celorlalti. Potrivit Romania TV, unul dintre cei care au participat la operatiune secreta de deshumare spune ca ar fi avut o viziune si ca preotul Calciu i-ar fi cerut prin vis sa fie dezgropat.



Calugarii care l-au dezgropat au ramas uluiti. Trupul parintelui era intact. L-au imbracat in straie preotesti si l-au depus intr-o chilie. Vestea a ajuns pana la urechile fiului parintelui Calciu, avocat care locuieste in Statele Unite. Barbatul a cerut reinhumarea urgenta a trupului tatalui sau.



Despre cele intamplate, calugarii de la petru Voda se tem sa vorbeasca. Iar controversa nu se opreste aici. Doi dintre cei patru monahi care au participat la deshumare au parasit manastirea, Unul sustine ca a fost batut si amenintat, de persoane necunoscute, ca sa nu divulge cele intamplate. Premonitie sau nu, parintele Calciu a prevazut cu o luna inainte de a muri si situatia in care trupul i-ar fi fost "deranjat" din mormant. El a dat si indicatii precise privind gestionarea unei atari situatii.



"Diavolul s-ar putea folosi de mitologia populara spre a impiedica putrezirea trupului meu si atunci ar putea fi ratacirea din urma mai mare ca cea dintai. Daca peste ani, din anumite nevoi de constructie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat si, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preotii sa citeasca peste el rugaciuni de desfacere a blestemului, ca trupul sa se risipeasca in cele din care fost alcatuit, ca nu de la Dumnezeu se va fi facut minunea aceasta, ci din inselarea celui rau. Sa fie legati preotii care m-au vazut sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta minune falsa si trupul pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna", se arata intr-o scrisoare transmisa in 2006, de pe patul de spital, parintelui Iustin Parvu, care la vremea aceea era staretul Manastirii Petru Voda.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sirenele – mit sau REALITATE

Sirenele – mit sau REALITATE
Au fermecat marinari cu cântecul lor, prinţi – cu frumuseţea lor şi oameni de ştiinţă – cu trupul de om şi peşte. Vorbim de sirene, binecunoscute nouă din primii ai copilăriei din povestea lui Hans Christian Andersen şi, mai târziu, din muzica lui Felix Mendelssohn, din filme, picturi şi alte scrieri. Dincolo de poveşti, filme şi muzică, să ştiţi că oamenii au înotat alături de sirene, le–au dus оn muzee sau le–au făcut filmuleţe pe care le–au postat pe Internet, aşa că o întrebare se ridică: sunt sirenele creaturi mitologice sau chiar există?
Înainte de a începe povestea sirenelor, e necesară o diferenţiere între accepţiunile acestui termen în limba română. Pe de o parte, sirene sunt denumite creaturile mitologice jumătate femei, jumătate păsări, care trăiau pe insule înconjurate de stânci şi ademeneau marinarii cu cântecul lor, până când corăbiile acestora naufragiau. Astfel sunt sirenele descrise în mitologia greacă şi în cea romană. Sub aceeaşi denumire…

DIN NOU DESPRE FEG,SI CEVA NOU DESPRE...

FEG si „Henri Coanda”, tepe marca ARACIP Absolventii de liceu din Mures, momiti de doua scoli postliceale cu activitate dubioasa. Desi nu detin deocamdata niciun fel de autorizatie din partea Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), scolile Postliceale FEG si „Henri Coanda” au început bine mersi înscrierile pentru mai multe specializari medicale pentru anul scolar 2011-2012, la sediul Grupului scolar „Ion Vlasiu”, respectiv la cel al Grupului scolar „Avram Iancu” din Târgu-Mures. Ajung în curtea Grupului scolar „Ion Vlasiu”, fostul Liceu Forestier. Întreb unde ma pot înscrie la scoala Postliceala FEG, iar portarul ma îndruma catre secretariat. Într-un spatiu care seamana mai degraba a camara decât a secretariat se afla o doamna foarte amabila care paleste brusc atunci când îi spun motivul vizitei. 
- Sunteti autorizati?, întreb.
- Da, avem autorizatii de la SANEPID, de la Minister..., raspunde secretara. 
- si unde e autorizatia? Conform legii sunteti obligati…

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014
Vacanze di Pasqua è la più solenne delle vacanze è aumentata di anno che porta all'umanità la speranza della salvezza e della vita eterna attraverso il sacrificio di Gesù Cristo .
Costumi, tradizioni e superstizioni di Pasqua
Nella tradizione ortodossa , l'inizio della festa è contrassegnato con il digiuno per sette settimane . Ha un significato molto importante della Settimana Santa Giovedi Santo . Da questo giorno , gli abitanti si fermano lavoro nel campo e concentrarsi sulla casa e cantiere , per tutto pulito . Anche il Giovedi Santo , le donne cominciano a preparare pane e tintura delle uova .
PastePotrivit abitudini tradizione , alla mezzanotte tra Sabato e Domenica , le persone si svegliano dal sonno campane . Lavare con acqua pulita , mettere i loro vestiti prendiamo una candela e rivolgiamo alla chiesa dove il sacerdote , con il Vangelo e la croce in mano , seguita dalla processione di fedeli , viene con c…