sâmbătă, 19 aprilie 2014

semnificatia-celor-sapte-propozitii-rostite-de-iisus-pe-cruce-


Semnificatia celor sapte propozitii rostite de Iisus pe Cruce

Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării și pentru a vesti întregii iubirea Sa.





Din acest motiv, cele șapte propoziții rostite de Iisus pe Crucea Golgotei își au rolul lor în procesul mântuirii omenirii.

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 24), sunt primele cuvinte, după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat și osândit la răstignire. Aceste cuvinte sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, rugăciune care îi cuprinde pe toți vrăjmașii Lui.

„Femeie, iată fiul tău”. Apoi i-a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Prin aceste cuvinte o desemnează pe Maria, „Eva cea nouă”, Maică a tuturor credincioșilor.

„Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”(Luca 23,39-43). Această frază a fost rostită de Iisus când unul dintre tâlharii răstigniți odată cu el Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, ce ești în aceeași osândă cu El?”. Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.

„Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27,46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu Îl mai unește pe Fiul cu Tatăl. Cabasilas tâlcuia astfel aceste cuvinte: "Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi. Puterea morţii stă în autonomia ei, dar Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: "Cu moartea pre moarte călcând". De atunci, nici un om nu mai moare singur".

„Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

„Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

„Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.
„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 24), sunt primele cuvinte, după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat și osândit la răstignire. Aceste cuvinte sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, rugăciune care îi cuprinde pe toți vrăjmașii Lui.

„Femeie, iată fiul tău”. Apoi i-a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Prin aceste cuvinte o desemnează pe Maria, „Eva cea nouă”, Maică a tuturor credincioșilor.

„Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”(Luca 23,39-43). Această frază a fost rostită de Iisus când unul dintre tâlharii răstigniți odată cu el Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: „Nu te temi tu de Dumnezeu, ce ești în aceeași osândă cu El?”. Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.

„Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27,46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu Îl mai unește pe Fiul cu Tatăl. Cabasilas tâlcuia astfel aceste cuvinte: "Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi. Puterea morţii stă în autonomia ei, dar Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: "Cu moartea pre moarte călcând". De atunci, nici un om nu mai moare singur".

„Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.

„Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.

„Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.













Niciun comentariu: