Treceți la conținutul principal

Unde s-a nascut neamul romanesc?

Unde s-a nascut neamul romanesc?

ÎNCEPUTURILE
Neamul românesc s-a născut în jurul Transilvaniei.

Savanţii din veacul trecut le-au numit pe acele popoare "indo-europene" fiindcă au împânzit spre apus Europa întreagă ş iau ajuns spre miazăzi şi răsărit până în India.

Acum vreo 4 000 - 5 000 de ani, pornind de pe teritoriul unde se află acum Bielorusia, Ucraina de vest şi Polonia, s-au urnit cu încetul, însă într-un elan neînfrânat, nişte seminţii vorbind aceeaşi limbă, care au ajuns să stă-pânească cu vremea întregul nostru continent.

Nu erau de o singură rasă (adică, în termeni de antropologie, nu aparţineau cu toţii aceluiaşi tip fizic). S-a crezut, în secolul trecut, că indo-europenii, la origine, semănau toţi cu scandinavii de azi, că erau înalţi, blonzi şi cu craniul do-licocefal, adică, văzut de sus, oval ca un ou. Era o concepţie greşită: indo-europeana a fost doar o limbă. Arheologia a adus dovada că în leagănul originar s-au aflat fel de fel de popoare care, trăind de mii de ani împreună sau în vecinătate, au ajuns să vorbească aceeaşi limbă. Şi din seminţiile acestea de limbă indo- europeană, care s-au revărsat în valuri succesive, şi la intervale câte-odată mari, asupra aproape toate popoarele care trăiesc astăzi în Europa.
 
Zic aproape toate, fiindcă au rămas mici nuclee neschimbate dinaintea venirii indo- europenilor, iar după aceştia au mai venit câteva popoare de limbă diferită. Care sunt acestea din urmă? De pildă finlandezii, estonienii, ungurii şi turcii. Iar dinainte de indo-europeni cine a mai rămas? După limbă ar fi doar bascii, care formează şi astăzi un grup etnic compact în nord-vestul Spaniei şi sud-vestul Franţei. Unii antropologi susţin că şi Sicilia ar fi majoritar populată cu seminţii anterioare valului indo-european; sicilienii au adoptat însă limba do- minatorilor romani, şi n-a rămas nici o urmă a vreunei limbi anterioare idiomurilor indo- europene.
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DIN NOU DESPRE FEG,SI CEVA NOU DESPRE...

FEG si „Henri Coanda”, tepe marca ARACIP Absolventii de liceu din Mures, momiti de doua scoli postliceale cu activitate dubioasa. Desi nu detin deocamdata niciun fel de autorizatie din partea Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), scolile Postliceale FEG si „Henri Coanda” au început bine mersi înscrierile pentru mai multe specializari medicale pentru anul scolar 2011-2012, la sediul Grupului scolar „Ion Vlasiu”, respectiv la cel al Grupului scolar „Avram Iancu” din Târgu-Mures. Ajung în curtea Grupului scolar „Ion Vlasiu”, fostul Liceu Forestier. Întreb unde ma pot înscrie la scoala Postliceala FEG, iar portarul ma îndruma catre secretariat. Într-un spatiu care seamana mai degraba a camara decât a secretariat se afla o doamna foarte amabila care paleste brusc atunci când îi spun motivul vizitei. 
- Sunteti autorizati?, întreb.
- Da, avem autorizatii de la SANEPID, de la Minister..., raspunde secretara. 
- si unde e autorizatia? Conform legii sunteti obligati…

Sirenele – mit sau REALITATE

Sirenele – mit sau REALITATE
Au fermecat marinari cu cântecul lor, prinţi – cu frumuseţea lor şi oameni de ştiinţă – cu trupul de om şi peşte. Vorbim de sirene, binecunoscute nouă din primii ai copilăriei din povestea lui Hans Christian Andersen şi, mai târziu, din muzica lui Felix Mendelssohn, din filme, picturi şi alte scrieri. Dincolo de poveşti, filme şi muzică, să ştiţi că oamenii au înotat alături de sirene, le–au dus оn muzee sau le–au făcut filmuleţe pe care le–au postat pe Internet, aşa că o întrebare se ridică: sunt sirenele creaturi mitologice sau chiar există?
Înainte de a începe povestea sirenelor, e necesară o diferenţiere între accepţiunile acestui termen în limba română. Pe de o parte, sirene sunt denumite creaturile mitologice jumătate femei, jumătate păsări, care trăiau pe insule înconjurate de stânci şi ademeneau marinarii cu cântecul lor, până când corăbiile acestora naufragiau. Astfel sunt sirenele descrise în mitologia greacă şi în cea romană. Sub aceeaşi denumire…

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014
Vacanze di Pasqua è la più solenne delle vacanze è aumentata di anno che porta all'umanità la speranza della salvezza e della vita eterna attraverso il sacrificio di Gesù Cristo .
Costumi, tradizioni e superstizioni di Pasqua
Nella tradizione ortodossa , l'inizio della festa è contrassegnato con il digiuno per sette settimane . Ha un significato molto importante della Settimana Santa Giovedi Santo . Da questo giorno , gli abitanti si fermano lavoro nel campo e concentrarsi sulla casa e cantiere , per tutto pulito . Anche il Giovedi Santo , le donne cominciano a preparare pane e tintura delle uova .
PastePotrivit abitudini tradizione , alla mezzanotte tra Sabato e Domenica , le persone si svegliano dal sonno campane . Lavare con acqua pulita , mettere i loro vestiti prendiamo una candela e rivolgiamo alla chiesa dove il sacerdote , con il Vangelo e la croce in mano , seguita dalla processione di fedeli , viene con c…