Treceți la conținutul principal

originea poporului maghiar

Teorii trăsnite despre originea poporului maghiar. Ungurii au venit pe Pământ de pe steaua Sirius

Până şi copiii de grădiniţă ştiu ca strămoşii ungurilor au venit de pe steaua Sirius iar Iisus era un prinţ part, deci pe undeva rudă cu ungurii, scrie cotidianul budapestan “Népszabadság” care-i invită pe cititori să cunoască o parte dintre cele mai aberante teorii legate de originea poporului maghiar, lansate nu numai la forumuri de genul “Întâlnirea Mondială a Sciţilor”, ci şi în diferite publicaţii din străinătate sau pe internet. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO VIDEO „Hungaromânismele“, umorul care-i leagă pe români de maghia... Pentru exemplificare, cotidianul a cules câteva dintre cele mai ciudate astfel de teorii.Planeta noastră a fost de fapt populată la început de maghiari, este citat un oarecare  Csicsaky János, care se autointitulează “căpitan de cursă lungă”. Originea cosmică (steaua Sirius) nu exclude faptul că leagănul umanităţii a fost continentul scufundat în Oceanul Pacific, misteriosul Mu, unde, spune autorul teoriei, au fost găsite urme ale maghiarilor. În lucrarea lui care se ocupă de această temă el afirmă: “Limba noastră demonstrează, la fel ca urmele  ce se regăsesc în lava vulcanilor, că în perioada preistorică, strămoşii noştri au avut cea mai înaltă cultură şi au fost stăpânii întregului glob. Faptul că am reuşit să ne păstrăm destul de bine puritatea noastră rasială şi însuşirile noastre, mai bine decât actualii eleni, dovedeşte că suntem rasa cea mai nobilă dintre toţi locuitorii Terrei”. Un alt propagator al supremaţiei maghiare, profesorul universitar Cserép József, a urmărit soarta maghiarimii până la Alexandru cel Mare care era bineînţeles ungur, analizând moştenirea lemură (Lemuria este un ipotetic pământ pierdut despre care se presupune că se găsea în Oceanul Indian sau Pacific. Nu s-a dovedit ştiinţific existenţa sa). În schimb Vámos-Tóth Bátor, profesor de geografie emigrat din Ungaria,  susţine că în Indonezia fiecare a patra denumire geografică este maghiară, iar în Valea Indului- fiecare a treia. Deci nu este de mirare că şi limba originară din America a fost maghiara, potrivit cercetărilor efectuate de Móricz János în  anii 60, în America centrală şi de sud, în Peru şi zona Amazonului, dar mai ales în Ecuador. Triburile de amerindieni de aici au avut strămoşi unguri şi odinioară vorbeau ungureşte. El a descoperit şi o reţea de peşteri cu comori prin care circulaseră triburile străvechi. La început, părea că biserica mormonă din SUA ar sprijini cercetările lui Móricz , dar el a aflat că în spatele acesteia se ascunde o organizaţie care tinde să domine lumea, de aceea, omul de ştiinţă ungur nu le-a transmis secretele peşterilor, spunând că nu a sosit momentul. El recunoaşte că i-a supărat pe spanioli deoarece nu au vrut să admită că limba străveche nimicită de aceştia a fost maghiara. Spaniolii, susţine Móricz  au făcut modificări forţate de denumiri ca să se şteargă originea lor maghiară. Mai multe ordine călugăreşti catolice precum şi românii care sunt geloşi pe unguri, afirmă el, au făcut totul ca lumea să nu afle despre descoperireile lui senzaţionale dar, , adevărul va ieşi până la urmă la lumină. “Népszabadság” arată că mai sunt multe alte astfel de teorii, ca de pildă, originea maghiară a regelui Arthur, dar  că nu doreşte să-i copleşească pe cititori cu multitudinea de informaţii şi aşteaptă  ca aceştia să “prelucreze” cele aflate acum.  
MATERIAL PRELUAT DE PE INTERNET.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sirenele – mit sau REALITATE

Sirenele – mit sau REALITATE
Au fermecat marinari cu cântecul lor, prinţi – cu frumuseţea lor şi oameni de ştiinţă – cu trupul de om şi peşte. Vorbim de sirene, binecunoscute nouă din primii ai copilăriei din povestea lui Hans Christian Andersen şi, mai târziu, din muzica lui Felix Mendelssohn, din filme, picturi şi alte scrieri. Dincolo de poveşti, filme şi muzică, să ştiţi că oamenii au înotat alături de sirene, le–au dus оn muzee sau le–au făcut filmuleţe pe care le–au postat pe Internet, aşa că o întrebare se ridică: sunt sirenele creaturi mitologice sau chiar există?
Înainte de a începe povestea sirenelor, e necesară o diferenţiere între accepţiunile acestui termen în limba română. Pe de o parte, sirene sunt denumite creaturile mitologice jumătate femei, jumătate păsări, care trăiau pe insule înconjurate de stânci şi ademeneau marinarii cu cântecul lor, până când corăbiile acestora naufragiau. Astfel sunt sirenele descrise în mitologia greacă şi în cea romană. Sub aceeaşi denumire…

DIN NOU DESPRE FEG,SI CEVA NOU DESPRE...

FEG si „Henri Coanda”, tepe marca ARACIP Absolventii de liceu din Mures, momiti de doua scoli postliceale cu activitate dubioasa. Desi nu detin deocamdata niciun fel de autorizatie din partea Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), scolile Postliceale FEG si „Henri Coanda” au început bine mersi înscrierile pentru mai multe specializari medicale pentru anul scolar 2011-2012, la sediul Grupului scolar „Ion Vlasiu”, respectiv la cel al Grupului scolar „Avram Iancu” din Târgu-Mures. Ajung în curtea Grupului scolar „Ion Vlasiu”, fostul Liceu Forestier. Întreb unde ma pot înscrie la scoala Postliceala FEG, iar portarul ma îndruma catre secretariat. Într-un spatiu care seamana mai degraba a camara decât a secretariat se afla o doamna foarte amabila care paleste brusc atunci când îi spun motivul vizitei. 
- Sunteti autorizati?, întreb.
- Da, avem autorizatii de la SANEPID, de la Minister..., raspunde secretara. 
- si unde e autorizatia? Conform legii sunteti obligati…

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014

Costumi, tradizioni e superstizioni popolare rumena di Pasqua 2014
Vacanze di Pasqua è la più solenne delle vacanze è aumentata di anno che porta all'umanità la speranza della salvezza e della vita eterna attraverso il sacrificio di Gesù Cristo .
Costumi, tradizioni e superstizioni di Pasqua
Nella tradizione ortodossa , l'inizio della festa è contrassegnato con il digiuno per sette settimane . Ha un significato molto importante della Settimana Santa Giovedi Santo . Da questo giorno , gli abitanti si fermano lavoro nel campo e concentrarsi sulla casa e cantiere , per tutto pulito . Anche il Giovedi Santo , le donne cominciano a preparare pane e tintura delle uova .
PastePotrivit abitudini tradizione , alla mezzanotte tra Sabato e Domenica , le persone si svegliano dal sonno campane . Lavare con acqua pulita , mettere i loro vestiti prendiamo una candela e rivolgiamo alla chiesa dove il sacerdote , con il Vangelo e la croce in mano , seguita dalla processione di fedeli , viene con c…